Sambo: Medalie de bronz pentru Ana Maria Suciu la Europene

 In Sambo

În perioada 17-19 decembrie 2021 s-a desfășurat Campionatul European de Sambo pentru Juniori II (Cadeți), în Limassol – Cipru. La această competiție, Clubul Sportiv Municipal Baia Mare a avut un reprezentant, pe sportiva Ana Maria Suciu (foto, a doua din dreapta pozei spre stânga), care a concurat la categoria 59kg. Sportiva noastra a reușit să obțină locul 3 și totodata medalia de bronz, învingând două sportive din Franța și Ucraina și pierzând în semifinale la sportiva din Lituania.
Menționăm faptul că sportiva Ana Maria este componentă a Lotului Național de Sambo Cadeți dar și componentă a Centrului Național Olimpic de pregătire Juniori de Judo de la Cluj-Napoca.

Sportiva și antrenorul acesteia, Alin Popdan, vor să mulțumească pe această cale directorului Clubului Sportiv Municipal pentru susținerea acordată pe toată durata anului competițional, dar și profesorilor, dirigentei Pop Marcela de la clasa a VIII-a A, directorilor Adina Cosma și Laura Cont de la Școala generală „Vasile Alecsandri”.

De asemenea, vrem să mulțumim pentru sprijinul acordat în pregătire și părinților sportivei și tuturor antrenorilor de Sambo ai CSM (Pop Bogdan, Pop Denis și Pop Vasile).

Pentru sportiva noastră urmează o binemeritată pauză de 2 săptămâni, după care va începe pregătirea pentru cupele europene de Judo care se vor desfășura în luna februarie 2022.

Mult succes și multă sănătate în viitor!
Sărbători binecuvântate!