Preșcolarii de la Grădinița Nr. 2, dornici de sport

 In Judo

Preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal Nr. 2 Baia Mare, grupa “Albinuțele”, (prof. înv. preșc. Anda Bianca Somotyuk), împreună cu antrenorii de sport Popdan Alin, Pop Denis și Pop Bogdan, au desfășurat activitatea sportivă „Fac sport de mic, să cresc mare și voinic!”, în cadrul incintei de la Clubul Sportiv Secția Judo.

Scopul activității a fost acela de a le stimula, dezvolta, însuși unele abilități motrice, stări pozitive, interes preșcolarilor pentru practicarea sportului.
Copiii au fost foarte receptivi, activi, veseli, dornici de sport și foarte încântați de exercițiile și jocurile pe care le-au desfășurat împreună cu educatoarea și antrenorii.

“Pe viitor, ne propunem să încheiem și un parteneriat cu Clubul sportiv CSM JUDO Baia Mare în vederea practicării și orientării preșcolarilor spre activități sportive. Practicarea unui sport îi învață încă de mici să adopte un stil de viață echilibrat, o alimentație corespunzătoare, consum de apă în cantități suficiente, respectarea orelor de somn, întreținerea igienei personale, disciplina, punctualitatea, flexibilitatea prin mișcările specifice sportului”, a punctat prof. înv. preșc. Anda Bianca Somotyuk.

preluare graiul.ro