Judo: Medalii de bronz pentru Damaris Funeczan și Laura Augustin la Cupa României

 In Judo

Sâmbătă și duminică, 18-19 mai, au avut loc în Poiana Brașov două competiții de judo la care sportivi ai CSM Baia Mare au obținut rezultate meritorii. Sâmbătă, la Cupa României – seniori, o comportare bună au avut Damaris Funeczan – 63 kg și Laura Augustin -70 kg, care au obținut medalii de bronz (foto). Duminică a avut loc CN Ne waza (luptă la sol), Bogdan Pop obținând locul V, iar Denis Pop și Damaris Funeczan locul VII.

Felicitări sportivilor și antrenorilor!

Următorul concurs la care vor participa judoka CSM Baia Mare este finala U13 și U15, la Timișoara, în perioada 24-26 mai.