CSM Baia Mare a cucerit trei medalii la Kempo
Trei sportivi din cadrul Clubului Sportiv Municipal Baia Mare au cucerit medalii la Campionatul național de Kempo K1, care a avut loc în 12 iunie la București: Oana Alexandra Dolha – medalie de aur, Narcisa Daniela Bizo și Michele Gabriele Mare – medalii de bronz.
Cele mai bune rezultate pentru CSM Baia Mare au fost obținute în competiția feminină: Oana Alexandra Dolha a cucerit titlul de campioană națională la senioare (categoria – 55 kg), iar Narcisa Daniela Bizo s-a întors cu medalia de broz la categoria – 55 kg în concursul rezervat junioarelor.
La masculin, Michele Gabriele Mare a câștigat medalia de bronz la juniori, categoria – 80 kg, iar Ionuț Mihai Nichituț a ocupat locul 5 la seniori (categoria – 65 kg), însă a concurat accidentat și acesta a fost principalul motiv pentru care a ratat o clasare pe podium.
Sportivii de la CSM Baia Mare sunt pregătiți de antrenorul Daniel Vasile Țura (centură neagră 3 Dan).